Noaptea Cercetătorilor Ediția 2019

Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită vineri, 27 septembrie 2019, în peste 20 de orașe din România, dintre care și Oradea și aproximativ 350 de oraşe europene. La Oradea, evenimentul va avea loc între orele 17.00 – 22.00, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Orașul nostru, ca alte orașe de renume, va fi gazda unor evenimente și experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri şi multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea și promovarea științelor ca o direcție de urmat pentru noile generații.

Evenimentul este destinat simultan copiilor și adulților pasionați de știință, care nu vor să rateze momentele în care cercetătorii vin să prezinte publicului cele mai noi descoperiri din laboratoare, invenții și proiecte din astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie. Vor avea loc demonstrații spectaculoase și concursuri cu premii pentru a recompensa creativitatea vizitatorilor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor. Programul detaliat pentru fiecare oraș în parte va fi publicat pe www.noapteacercetatorilor.euhttps://media.uoradea.ro și https://www.facebook.com/pg/UniversitateaDinOradea.

Prima ediţie a avut loc în anul 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori la nivelul UE. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.La Universitatea din Oradea evenimentul este organizat începând cu anul 2013.

Imagini de la eveniment